Aseară am primit colindătorii. Recunosc, n-am primit colindătorii de cartier, care sună la ușă ca să mai facă și ei un ban și care dacă nu sunt mulțumiți te înjură la plecare și mai dau și o petardă, două în scara blocului.

Nici pe popa ortodoxu cu al lui dascăl nu l-am primit, deși bălmăjea în barbă o melodie și striga din când în când: „Părintele, cu Crăciunul!”. Chiar dacă a sunat insistent la ușă, tot nu i-am deschis. Poate aș fi făcut-o dacă aș fi simțit că ce face, face din inimă, nu pentru strângere de fonduri.

Noi am primit grupul de tineri care ne colindă în fiecare an. Grupul pe care poate l-ați văzut și admirat uneori la metrou Unirea sau în altă parte. Ei sunt tinerii unei biserici din Crângași și ne-au fost aproape tot timpul, mai ales după ce am avut accidentul de mașină. Într-adevăr, ne sunt prieteni și în fiecare an ne trec pe lista celor care trebuie colindați.

Au atâtea adrese pe listă, încât colindă mai multe seri la rând. În anii trecuţi ne venea rândul la colindat în toiul nopții. Am crezut de fiecare dată că vecinii mei dorm şi de asta nu deschid ușa… Anul ăsta au venit mai devreme și tot n-a deschis nimeni să-i asculte.

După ce am trimis pe twitter poza cu colindătorii, am primit mai multe întrebări de genul: „dar halatul, cât e halatul?”. Atunci am înțeles de ce vecinii nu deschid ușa. Au impresia că trebuie să dea bani, mulți bani, pentru că grupul e foarte mare, poate peste 25 de persoane.

Dragă vecine, tinerii ăștia care cântă după partitură, nu colindă pentru bani și nici nu bat la ușă.  Îi recunoști ușor. De obicei încep cu asta: „Cântați toți de bucurie…”, după care continuă cu alte câteva cântări frumoase.

Dacă ai norocul să fii vecin cu cineva trecut pe lista lor de colindat, deschide ușa. Nu fii Scrooge!

Sărbători fericite!

Urmăreşte-mă pe twitter